Din intelepciunea sotului

Racita cobza fiind iar medicamentatia include si niste dexametazona       m-am lins pe bot de sare, acesttpraf divin. Venind de la spital flamanda ma rodea pe suflet sa dau iama in oalele noastre insa sotul le-a casat la categoria mare pericol si s-a pus pe gatit de regim. Hamsii cu lamaie si o salata cu legume, toate delicioase. Intre timp, tot gustalind eu acolo mormaiam povestea cu sarea in bucate, minunat de adevarata ( in conditiile in care eu nu fac abuz de sare) si grozava descoperire.

Constantin al meu a fost promt : ” Stramosii nostrii cand vanau si rupeau cu dintii din carnea aia facuta la foc nu aveau sare si nu erau nici obezi nici bolnavi”

Indiferent de faptul ca leacurile babesti care nu tratau lasau natura sa faca trierea, dar in esenta are dreptate sotul meu , am mancat mult mai putin si mestecand mai bine. Toate au o savoare altfel insa…buna era nitica sare 😀

Inevitabil

Dacă loveşti oamenii nu te poţi aştepta să nu doară. Sau să nu ripotesteze.
Înapoi privind, efortul nu merită şi atunci când merită nu te mai uiţi pe cine şi de ce ai sfărâmat.
Merităm sau nu, întâmplător, odată în viaţă suntem cescuţe de cafea zdrobite.

Futilităţi pe lângă cărţi

Imaginea.Eu sunt inspirată de orice afirmi…de-i negru sau alb! sau nu-i despre EU.
390 de mesaje şi o idilă. Cu cartea pe care o laşi deschisă la pagina 63 ca să citeşti mailurile.
Îmtâmplător despre alte cărţi, cu care inevitabil vrei să te tăvăleşti în pat, în lumina becului din faţa blocului, în cadă, în bus, în drum spre Brutărie.
Ai o problemă. Cele nefinalizate. Despre chirie, despre listă, despre conferinţa de presă…şi le lălăi fiindcă ai ajuns deja la 69. Pagina asta pune un mare zâmbet pe moaca ta.
Ce frică trebuie să-i fie de tine!
Ce frică trebuie să-i fie de tine.
Ce frică trebuie să-i fie de tine,
Ce frică trebuie să-i fie de tine?
În ochii lor se citea ceva, ca o reţinere. Semnele pentru fiecare sunt puse la locul potrivit. Imaginea.

vina dracului de parameci de toamă

sick

Consemnez…răceala vine pe nepusă masă…detest să am febră, să repir ca în pungă şi să mă doară toate cele, să tuşesc noaptea până îmi bate vecinul în ţeavă…Deci nu, nu e vina mea şi nu cred că există cineva pe planeta asta care să fie de vină că sistemul lui imunitar e pe butuci şi adună paramecii cum prind păianjenii muştele.

În halul meu, de vinovată ce sunt văzută o să îmi suflu mucii nedelicat…nu fiindcă pot ci fiindcă e necesar.

De fiecare dată când simţi nevoia mătăluţă să dai vine pe mine că m-am răcit..ia poftim de citeşte blogul ăsta, scris la 39 febră şi cu maximă indignare !!!!

Nu mi-e drag să simt că îmi sar ochii din cap şi îmi explodează sinusurile în timp ce fac comisioane şi nu primesc mulţumesc ci alte pretenţii. Convingerea (nejustificată) pe care o are cineva despre meritele sale și cerința ca această convingere să fie împărtășită și de mine mă face să spun doar atât, minima decenţă cere tăcere dacă mulţumesc nu se poate.

Vasele

Spăla vasele cu aceeaşi nefericire cu care îşi smulgea părul din cap.

Lidl are o nouă ofertă. Poţi să îţi iei aparat de făcut waffe duble…de acolo să tot rupi inimioare, să le ungem cu gem şi poftiţi la lins şi molfăit.

dirty

cu ochii tăi

Sunt un salam de biscuiţi din care tu separi nuca şi cocosul.

Juraseră ingredientele să nu se lase molfăite şi-ai reuşit să faci un maglavais, de dimineaţă

Acuzate de manipulare, în celofanul meu se strâng firimiturile. Se dărâmă psihologia inversă căci nu-i vina mea . În bordel, îngerii fâlfâie din aripi.

se învârte, se învârte.

polyvore

Salvări, pisici în călduri, urlet de câine disperat.

Jumătate de soare şi greaţă. Senzaţia că poţi să îţi iei lumea în cap. Senzaţia că am pierdut ceva esenţial. Că şi cum aş fi pus o rană la păstrare şi am uitat o vreme de ea.

Mi-ai spus odată că păpuşile au dreptul la viaţă… te rog să îmi decupezi un plasture, să fie dintr-un nor pufos şi roz…and then let me out!

Magnet

CAM00122

Dude. Aşteptam săptămâna trecută autobusul să vin spre casă…m-am urcat pe grilajul din buza peronului şi am întins mâna. Mi-am culesc câteva dude coapte… atât de coapte încât am avut senzaţia că am ucis. Pe mână mi se prelingea sucul acela sângeriu iar în gură deja semăna ce trăiau papilele mele gustative acum cu experienţa rănilor din copilărie, linse în grabă, în timp ce parcă ştii că ţi s-a tăiat pofta de mâncare pentru o zi întreagă.

M-a văzut o doamnă, solitară şi dânsa şi ascunsă la câtiv paşi în umbra dudului revendicat de mine.

Mă numesc Lorelei. Legenda spune că am ucis. şi doamna a zâmbit misterios…eu m-am uitat pierdută…mi-am adus aminte de ce Luli…de ce uneori Toni spune Lorelei şi de ce uneori, pe stradă, din neant oameni care merg undeva îmi întrerup starea mea de nicăieri.

Doamna este profesoară de pian la Dej, a avut o iubire mare care a plecat cu o balerină, are insomnii şi cântă noaptea Erik Satie… şi dintr-o dată şi-a adus aminte de autobusul său şi m-a lăsat cu dudele în mână în soarele torid…de atunci sunt puţin mai neom… Gymnopédie răsună mereu şi în gură am un gust metalic…mă aprind şi mă vindec şi totuşi…anii mei tineri par atât de departe, deznădăjduiţi în alegeri rapide, prea reci, ca şi cum nici o poartă nu ar mai fi fost icoană în suflet…ci moarte şi vânt.

Şi printre rătăcirile mele, oameni stranii vin şi se duc…

Păsărelele

-ce asculţi?

-păsărele ambientale…

-ale tale adică?

-adică mixcloud

de aia te-am sunat…că am zis că ai nişte virgule de o ţii numa în ciudăţenii

Păsărelele mele de pe mixcloud au dat tonul pentru cele de afară. Fiindcă e luni şi îmi lipseşte ceva.

De parcă mi-ar fi vândul cineva o aripă la târg.

-Ok.deci eşti bine..atât am vrut să aud.

Bip bip. Nu-s păsărele mele defapt întoarse contra vântului…categoric e sindromul clasic de m-a ajuns şi pe mine liniştea,prea linişte.Imagine